12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSănătateCe decizie s-a luat legat de centrele de vaccinare după scăderea interesului...

Ce decizie s-a luat legat de centrele de vaccinare după scăderea interesului pentru aceasta

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a anunțat marți că s-a finalizat evaluarea eficienței centrelor de vaccinare fixă.

Ca urmare, autoritățile au decis să închidă mai multe centre de vaccinare, să modifice programul de funcționare sau să reducă din numărul de fluxuri.

„În urma propunerilor primite de la DSP-uri în 11 centre de vaccinare activitatea va fi sistată temporar. Se reduce programul de lucru în 127 de centre de vaccinare și sunt închise 70 de fluxuri din centre de vaccinare care aveau peste trei sau patru fluxuri la care activitatea era redusă. La nivelul fiecărui centru de vaccinare va fi afișat programul de lucru. Va fi actualizat programul centrului de vaccinare în platforma națională de programare a vaccinarii”, a spus Gheorghiță în cadrul unei conferințe de presă

Medicul Gheorghiță a mai anunțat că în permanență se face managementul stocurilor de vaccin, astfel încât să existe un echilibru între dozele primite de România și numărul persoanelor vaccinate. În următoarea perioadă România va primi, la cerere, mai puține doze de vaccin.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă