8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateDecanul Facultăţii de Medicină: Un sistem medical performant va ţine în ţară...

Decanul Facultăţii de Medicină: Un sistem medical performant va ţine în ţară absolvenţii

“Ei trebuie să pornească în cariera lor medicală că orice fac, orice întreprind şi tot ceea ce fac în interesul pacienţilor trebuie să fie dominat de gândul de bunăvoinţă, de ştiinţă profesională, că prin fiecare gest individual pot schimba cu ceva atât modul în care este perceput corpul medical, cât şi modul în care trebuie să inducă o percepţie asupra corpului medical. Privind istoric asupra ceea ce s-a întâmplat în medicina românească, au fost medici care au fost prim-miniştri, care au imprimat concepţii medicale, dar care au avut o prezenţă şi în viaţa publică, iar dorinţa mea pe care am încercat să o transfer către ei este că medicul trebuie să redevină ceea ce a fost şi anume un pilon al societăţii şi asta prin ştiinţă, comportament, structură morală şi prin tot ceea ce înseamnă medicul ca profesie. Soluţia (pentru a-i ţine în ţară pe tinerii absolvenţi – n.r.) este de a crea un sistem medical şi un sistem educaţional modern. Inclusiv Facultatea de Medicină este într-o profundă schimbare, ea îşi schimbă an de an conceptele încercând să redevină o facultate modernă”, a spus Cârstoiu, cu ocazia festivităţilor de absolvire care au avut loc la Romexpo.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă