12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSănătateDescoperire revoluţionară pentru vindecarea SIDA

Descoperire revoluţionară pentru vindecarea SIDA

Tratamentele anti-HIV din prezent sunt pe viaţă, pentru că medicamentele antiretrovirale nu reuşesc să elimine rezervoarele virusului fixate în celulele imunitare.

“Antiretroviralele vor bloca virusul, vor acţiona împotriva lui şi multiplicării acestuia, dar nu vor putea să elimine celulele infectate. Prin munca noastră, determinăm caracteristicile celulelor infectate pentru a le putea clasifica drept ţinte şi a le elimina din organismul infectat cu HIV”, a explicat şeful echipei de specialişti, Asier Saez-Cirion.

Echipa de la Institutul Pasteur a reuşit să identifice caracteristicile limfocitelor T CD4, celulele imunitare care sunt ţinte principale ale HIV. Studiul arată că virusul va infecta cu prioritate celulele cu o puternică activitate metabolică. Această activitate şi, în mod particular, consumul de glucoză al celulei joacă un rol cheie în infectare: virusul preia energia şi produşii furnizaţi de celule pentru a se multiplica. Această nevoie a virusului este slăbiciunea descoperită, care ar putea fi exploatată pentru a ataca celulele rezervor.

Cercetătorii de la Pasteur au reuşit “ex vivo” (pe culturi de celule) să blocheze infecţia graţie unor molecule care inhibă activitatea metabolică deja utilizate în tratamentele anticancer.

“Am descoperit că celulele care sunt infectate de HIV au caracteristici, din punct de vedere energetic, similare celor tumorale, deci am putea să folosim acelaşi tip de tratament”, a spus cercetătorul Asier Saez-Cirion.

Potrivit ONUSIDA, în 2017, pe plan mondial existau 36,9 milioane de persoane infectate cu HIV. Anul trecut, 1,8 milioane de persoane au fost infectate.

Cele mai citite

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă