16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSănătateIaşi: Medic condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Iaşi: Medic condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Medicul Eduard Moldoveanu, şeful Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, era acuzat de procurorii anticorupţie că a cerut bani de la mai mulţi pacienţi pentru efectuarea unor investigaţii cu rezonanţă magnetică.

“În baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul formulat de inculpatul-apelant Moldovanu Eduard împotriva sentinţei penale nr. 268/19.03.2018 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, sentinţă pe care o desfiinţează parţial, în latura penală. Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării: Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Moldovanu Eduard prin sentinţa apelată, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, alcătuită din 7 acte materiale, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin prezentei decizii. II. În baza disp. art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 268/19.03.2018 a Tribunalului Iaşi. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi”, se menţionează în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Iaşi.

Potrivit procurorilor DNA Iaşi, Eduard Moldovanu, în calitate de şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică medicală din cadrul Spitalului de Neurochirurgie, era acuzat de luare de mită, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

“În perioada 18 martie – 3 iunie 2016, Eduard Moldovanu, în calitate de şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală al Spitalului de Neurochirurgie “N. Oblu” Iaşi şi medic în cadrul acestui laborator, a pretins şi primit cu titlu de mită de la mai mulţi pacienţi sume cuprinse între 250 – 600 lei (în total 3.300 lei) pentru efectuarea unor examene RMN, interpretarea rezultatelor şi prescrierea de tratamente. Totodată, în niciuna dintre situaţii, inculpatul Moldovanu Eduard, beneficiind şi de ajutorul inculpatului Aranyosi Dan Ionuţ, nu a înregistrat în evidenţele unităţii medicale investigaţiile efectuate şi sumele percepute pentru efectuarea examenelor RMN, cu consecinţa prejudicierii bugetului Spitalului de Neurochirurgie “N. Oblu” Iaşi cu o pagubă reprezentată de costul real al investigaţiilor medicale. (…) În cursul urmăririi penale inculpatul Moldovanu Eduard a achitat suma de 3.750 de lei, reprezentând explorările radiologice cu plată efectuate de inculpat, Spitalul Clinic de Urgenţă “N. Oblu” din Iaşi recuperând astfel prejudiciul cauzat”, se menţionează în rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă