26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSănătateMedicii de familie critică guvernul pentru actele normative contradictorii cu privire la...

Medicii de familie critică guvernul pentru actele normative contradictorii cu privire la COVID-19

„Au fost emise în această perioadă și câte trei sau patru acte normative pe zi. Am încercat să le deslușim, să le armonizăm și am semnalat de fiecare dată când erau prevederi contradictorii, care nu puteau fi aplicate în practica de zi cu zi. Am semnalat erori in procesul de control al pandemiei și niciodată nu ne-au fost luate în seamă observațiile. Noi și pacienții eram singurii vinovați care încurcam marșul triumfal al unor reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai altor autorități,” se arată într-un comunicat al SNMF.

Potrivit documentului, medicii de familie se plând că multe legi și ordonanțe emise nu respectă spiritul Constituției și sunt utile doar pentru a-i „pedepsi” și a zădărnici eforturile care se fac pentru îngrijirea corectă a pacienților.

„Mai mult, ca să dovedim că ne-am făcut datoria, a fost nevoie să furnizăm liste cu pacienți care au fost suspecți cu infecție COVID-19, ca și cum toți acei pacienți nu aveau medic de familie. Ni s-au cerut aceste situații de două ori. Le-am trimis și a doua oară, doar ca sa mai îngroșăm stivele de raportări,” se mai arată în comunicatul medicilor care se plâng de birocrație.

Medicii de familie spun că ultimele nouă luni au fost „cea mai umilitoare perioadă din existența noastră ca medici”, fiind desconsiderați de autorități.

Cele mai citite

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...
Ultima oră
Pe aceeași temă