16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSănătatePintea, despre alimente nesănătoase date copiilor în grădiniţe

Pintea, despre alimente nesănătoase date copiilor în grădiniţe

“Este un ordin, 1563 din 2008, care reglementează alimentele interzise şcolarilor şi preşcolarilor. Acest ordin este coroborat cu un ordin din 1995 şi cu unul din 2001 care reglementează întreaga activitate a unei grădiniţe. Teoretic, la sesizări, inspecţia din cadrul DSP-urilor poate să verifice aceste aspecte, să dea amenzi şi chiar să meargă până la închiderea acestor grădiniţe”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul a adăugat că există şi controale tematice, dar că se pot face sesizări, iar cu privire la acestea autorităţile vor demara acţiuni de verificare.

“Din ceea ce ştiu eu, au fost aplicate sancţiuni, nu într-o valoare mare. Sancţiunea pentru persoane fizice este între 1.000 şi 2.000 de lei, iar pentru persoane juridice între 5.000 şi 10.000 de lei. Dar, de regulă, există controale tematice şi atunci bănuiesc că toată lumea se pregăteşte. Ştim foarte bine cum merg lucrurile, dar când se fac sesizări se verifică punctual. Nu au fost aşa multe sesizări şi cuantumul amenzilor nu a fost atât de mare”, a mai precizat Sorina Pintea.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă