11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSănătatePintea despre victimele de la Colectiv: Vor primi decontarea îngrijirilor atât timp...

Pintea despre victimele de la Colectiv: Vor primi decontarea îngrijirilor atât timp cât au nevoie

“În urma scrisorii deschise pe care ne-au adresat-o, am avut o discuţie cu premierul României. Astăzi i-am informat pe cei care au fost prezenţi la această întâlnire privitor la discuţia pe care am avut-o. Concluzia este că susţinem propunerea lor de modificare a legislaţiei astfel încât să primească decontarea îngrijirilor atât timp cât au nevoie. Am mai discutat despre actele privind transferul pacientului. Este ordinul de ministru pe care urma să îl promovăm, dar am mai avut nişte discuţii pe această temă. I-am întrebat de ce avem acum această discuţie pentru că, practic, termenul de decontare este 31 decembrie 2020 şi mi-au spus că doresc să se asigure că vor avea acces la tratament atât timp cât au nevoie. Am convenit să facem această propunere de ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii sănătăţii. Luni le vom transmite varianta pe care am găsit-o. Este vorba doar despre modificarea unei fraze, astfel încât să nu mai aibă temeri că vreodată cineva ar putea să le taie accesul la tratament”, a precizat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Sorina Pintea a amintit că, începând de anul trecut, pacienţii de la Colectiv se pot trata atât în ţară cât şi în străinătate în unităţi medicale publice sau private.

“De anul trecut pot să se trateze în ţară şi străinătate atât în public cât şi în privat. Ordonanţa 8 din 2018 a modificat nişte reglementări”, a spus Pintea.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în prezent 16 pacienţi victime la Colectiv beneficiază de decontări pentru tratament.

“Au intrat în program, cel puţin datele noastre din MS spun asta, pentru 30 de pacienţi. În acest moment, în 2019, avem 16 pacienţi care beneficiază de aceste decontări”, a spus ministrul.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă