15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSănătateRusia, o nouă manipulare: anunță vaccinarea tuturor cetățenilor doritori până în iunie!

Rusia, o nouă manipulare: anunță vaccinarea tuturor cetățenilor doritori până în iunie!

Proaspăt acceptată, de principiu, cu vaccinul Sputnik V, în programul european de imunizare, Rusia apasă pedala de accelerație a manipulării mediatice, încercând, în baza unei rețete îndelung folosite în perioada Războiului Rece, să acrediteze ideea că gestionează un sistem medical ale cărui performanțe o clasează nu în topul, ci în fruntea clasamentelor mondiale.

Cea mai recentă șarjă propagnadistică, cu rol de manipulare mediatică, a fost lansată sâmbătă, 6 februarie, la postul național de televiziune Rusia 1, în cadrul emisiunii de Știri realizate de Serghei Brilev, format în cadrul căruia Kirill Dmitriev, șeful Fondului rus de investiții directe (RDIF), producătorul vaccinului Sputnik V, a anunțat că Rusia este singura țară în care toată lumea se poate vaccina împotriva coronavirusului până în iunie în timp ce în Statele Unite și Europa acest lucru nu se poate întâmpla decât în toamnă.

“Desigur, accentul se pune pe vaccinarea rușilor, iar Rusia este de fapt singura țară din lume care poate vaccina toți cetățenii care o doresc până în iunie”, a spus Dmitriev, în opinia căruia acest lucru ar trebui să fie privit de către ruși ca ”un privilegiu extraordinar”, în condițiile în care accentul principal al producției și furnizării vaccinului Sputnik V are în vedere beneficiarii din Rusia, ”cantități foarte mici fiind furnizate piețelor externe până în prezent”.

Deloc întâmplător, anunțul Rusiei vine în aceeași zi în care publicația The Times, citând surse guvernamentale britanice, a dat ca sigur faptul că toți adulții din Marea Britanie (care are o populație de aproximativ 54 de milioane de persoane) vor putea primi prima doză din noul vaccin ati coronavirus până la sfârșitul lunii iunie.

Cu o zi înainte, șeful Ministerului Sănătății al Regatului, Matt Hancock, confirmase faptul că, până la începutul lunii mai, este prevăzut ca vaccinul să fie oferit tuturor rezidenților țării în vârstă de peste 50 de ani, asistenților medicali și sociali, precum și persoanelor mai tinere cu sănătate precară. În total, publicul țintă, format din persoanele apte sau recomandate să primească vaccinări, se situează în zona unui plafon de 32 de milioane de oameni, până în prezent 11 milioane de britanici primind deja primul din cele două vaccinuri, iar cifra fiind atinsă în mai puțin de două luni de la debutul programului de vaccinare al guvernului.

Practic, strategia propagandei rusei se bazează pe o unealtă de manipulare mediatică numită ”infectare informațională”, precedenta folosire, în 2021, a acestui instrument, înregistrându-se la începutul ultimei decade a lunii ianuarie, atunci când media de stat din Rusia a anunțat, cu titluri de-o șchioapă, nici mai mult nici mai puțin decât faptul că noul vaccin rusesc, EpiVacCorona, dezvoltat de Vector Institute, un centru de cercetare biologică din Koltsovo, regiunea Novosibirsk, pe bază de peptide, proteine virale prin care sistemul imunitar învață cum să recunoască și apoi să neutralizeze virusul, are o eficacitate record, de 100%, evident, peste tot ceea ce înseamnă în prezent, pe piață, vaccin anti coronavirus.

Cele mai citite

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă