12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSănătateSpitalul din Suceava revine la o conducere civilă. Situația este stabilizată

Spitalul din Suceava revine la o conducere civilă. Situația este stabilizată

Spitalul Județean de Urgență din Suceava va fi preluat, din nou, începând de joi, 30 aprilie, de o conducere civilă, întrucât “situația este stabilizată”, a anunțat, joi dimineață, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

În funcția de manager interimar a fost desemnat medicul Anatolii Buzdugan, a precizat prefectul de Suceava. Potrivit datelor disponibile pe internet, dr. Anatolii Buzdugan este medic neurochirurg și este originar din Basarabia.

Toți cei trei medici care fac parte din noua conducere civilă (manager interimar, director medical și director de îngrijiri) au fost aleși prin vot, de către angajații spitalului, a spus prefectul județului Suceava.

Conducerea militară, formată din ofițeri din MApN, care fusese instalată la Spitalul Județean Suceava va fi retrasă joi.

Tot joi, este așteptat să ajungă la acest spital și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Județul Suceava are aproape 3000 de cazuri confirmate de Covid-19, acesta fiind cel mai mare focar de coronavirus din România.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Militari ai Republicii Moldova și americani vor participa la un exercițiu comun

Peste 400 de militari ai Armatei Naționale a Republicii Moldova, vor participa între 9 – 16 mai, la exercițiul „Swift Response-2024” condus de Comandamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă