16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSănătateZiua Naţională a Inimii, măsuri în sprijinul pacienţilor români

Ziua Naţională a Inimii, măsuri în sprijinul pacienţilor români

În acest context, autorităţile prezintă o serie de proiecte ce vor fi organizate în acest an pentru a veni în sprijinul persoanelor cu bolie de inimă. În vara acestui an, Ministerul Sănătăţii va lansa apelul pentru implementarea unui program de screening care are ca scop identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular. Programul va avea o durată de 5 ani şi un buget de 20 milioane euro, fonduri europene nerambursabile. Peste 170.000 de persoane vor beneficia de screening, se arată într-un comunicat al MS.

Tot în vara aceasta, Ministerul Sănătăţii va începe implementarea unui proiect de 2,5 milioane de euro, finanţare asigurată printr-un grant norvegian, prin care va fi creat registrul de urmărire a remodelării ventriculare stângi în infarctul miocardic acut cu scopul prevenirii insuficienţei cardiace. De asemenea, în 2019 vor continua acţiunile prioritare pentru profilaxia morţii subite cardiace de cauză aritmică prin implantarea de defibrilatoare cardiace interne, program derulat în 9 spitale, precum şi pentru tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut, program derulat în 18 spitale.

Ziua naţională a inimii, sărbătorită pe 4 mai, reprezintă prilejul de a conştientiza că bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, principala problemă de sănătate în România. Conform specialiştilor, la nivel naţional, mortalitatea provocată de bolile cardiovasculare este de trei ori mai mare decât cea provocată de cancer – aproximativ 60% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional sunt provocate de boli cardiovasculare, faţă de 19%, datorate cancerului. De altfel, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în toată Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare. 

Controlul asupra principalilor factori de risc – tutunul, dieta nesănătoasă şi inactivitatea fizică – poate duce la reducerea numărului de decese.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Bode cere liberalilor să fie combativi cu social-democrații la alegerile locale

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal (PNL), Lucian Bode, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că faptul că liberalii au o alianţă pentru europarlamentare...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă