15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialAnisie: Elevii care nu pot folosi tableta pentru că n-au curent, să...

Anisie: Elevii care nu pot folosi tableta pentru că n-au curent, să urmărească lecții la televizor

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a oferit o declarație aberantă la postul de televiziune Realitatea Plus.

Monica Anisie a fost întrebată de jurnalistă dacă Ministerul Educației și Cercetării a găsit o soluție pentru acei elevi care nu pot folosi tableta la învățământul online, întrucât nu au curent electric acasă.

Ministrul Educației a răspuns astfel: “Bineînțeles că s-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online. Acolo unde nu a existat această posibilitate unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii, în așa fel încât să continue învățarea. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu Televiziunea Română programul Teleșcoala, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale”.

Ministrul Monica Anisie nu a explicat cum poate fi folosit un televizor într-o locuință care nu are curent electric.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă