14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialArgeş: Doi copii, răniţi într-un accident rutier produs pe DN 7

Argeş: Doi copii, răniţi într-un accident rutier produs pe DN 7

otrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Drăganu dinspre judeţul Vâlcea, pe un drum în pantă.

Primele informaţii de la faţa locului arată că un autotren a derapat în condiţii de ploaie, iar remorca acestuia a rămas transversal pe şosea, blocând drumul. Autoturismul în care se aflau doi adulţi şi doi copii s-a izbit de TIR.

În urma impactului, cele patru persoane aflate în autoturism, între care doi copii de 11 şi 16 ani, au fost rănite şi iniţial au primit îngrijiri medicale la faţa locului de la medicii de pe ambulanţă. Ulterior, cei doi copii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier în zona se desfăşoară cu dificultate din cauza remorcii autotrenului care blochează complet un sens şi parţial celălalt sens de mers pe DN 7.

Cele mai citite

Guvernul amână taxa pe lux până pe 30 aprilie

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor susținut de PNL, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern de marți, că termenul pentru impozitul de 0,5% pentru clădirile...

Guvernul amână taxa pe lux până pe 30 aprilie

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor susținut de PNL, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern de marți, că termenul pentru impozitul de 0,5% pentru clădirile...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă