16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialAutocar cu români, implicat într-un accident în Bulgaria

Autocar cu români, implicat într-un accident în Bulgaria

Ambasada României la Sofia anunţă că urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 7 iunie 2018, în apropierea localității Vidin, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, având la bord 48 de pasageri.

Românii se întorceau dintr-o vacanţă în Grecia. Se pare că șoferul s-a angajat într-o depășire riscantă, dar condițiile producerii accidentului vor fi stabilite de autorități, potrivit sursei citate. La bordul autocarului erau și doi copii.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și situația persoanelor afectate.

Conform datelor obținute de reprezentanții ambasadei, în urma producerii accidentului 11 cetățeni români au suferit răni ușoare și medii care au necesitat îngrijiri medicale. Zece dintre aceștia au fost transportați la o unitate medicală din zonă, fiind ulterior externați la cerere pentru a-și continua călătoria.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia s-a deplasat la locul accidentului și la spitalul la care au fost transportate persoanele ranite pentru a acorda asistență consulară.

De asemenea, reprezentanții ambasadei au contactat compania de transport, iar în urma discuțiilor a rezultat faptul că un alt autocar al companiei va prelua toți pasagerii.

Ancheta autorităților locale este în curs de desfășurare, cetățenii români urmând să își continue călătoria în această dimineață după finalizarea procedurilor preliminare.

Ambasada României la Sofia monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale și cu cetățenii români, acordând asistență consulară.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă