15 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021

Banii pentru Educație au scăzut sub zece la sută din PNNR, avertizează Victor Negrescu

Procentul alocat pentru Educație a scăzut sub zece la sută din fondurile alocale României prin PNNR, a declarat, luni, într-o conferință, europarlamentarul Victor Negrescu.

El a precizat că în zilele următoare se poartă discuții cu partenerii sociali din România, astfel că există speranța că acest procent ar urma să crească.

„Sperăm să revenim la zece procente, iniţial vorbeam de trei la sută, apoi s-a crescut la peste zece la sută, acum s-a scăzut la sub zece la sută. Urmează să fie mai multe discuţii, săptămâna aceasta la nivel politic împreună cu partenerii sociali. Sper să existe un consens mai larg pentru a aloca mai mulţi bani pentru sectoarele care au nevoie şi în special către sectorul digital, către zona de inovare, către educaţie”, a explicat Victor Negrescu.

El a mai subliniat că, la începutul lunii iunie 2021, se lansează un nou program denumit „Digital Europe”, care va oferi finanțare pentru transformarea digitală.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă