12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSocialBistriţa-Năsăud: Peste 200 de persoane prezente la la 'Marşul pentru viaţă'

Bistriţa-Năsăud: Peste 200 de persoane prezente la la ‘Marşul pentru viaţă’

Manifestarea este menită să atragă atenţia că avortul este, potrivit dogmelor creştine, o crimă comisă împotriva unei fiinţe care nu se poate apăra.

Manifestarea este la a cincea ediţie în Bistriţa şi, alături de ortodocşi, la marş au participat şi neoprotestanţi.

“Suntem aici de mai multe confesiuni. Îi avem pe fraţii noştri neoprotestanţi. Dacă ne deosebim în multe privinţe, din punct de vedere liturgic de exemplu, ne înfrăţim în această credinţă comună: dreptul la viaţă. Este lucru ştiut că Dumnezeu l-a creat pe om pentru viaţă şi că Moartea a intrat accidental în lume. Cel mai mare păcat este crima, de orice natură, şi pe copiii nenăscuţi, dar concepuţi în pântecele mamelor nu are cine să îi apere”, le-a spus celor prezenţi protopopul ortodox de Bistriţa, Alexandru Vidican.

Participanţii la “Marşul pentru viaţă” au străbătut centrul oraşului şi principalele bulevarde, cântând cântece religioase şi afişând pancarte cu mesaje pro viaţă.

Numărul participanţilor a fost de două ori mai mic decât cel de anul trecut, chiar dacă temperaturile au fost pozitive şi nu s-au înregistrat precipitaţii, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă