16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSocialCalendarul și regulile sesiunii speciale a EN

Calendarul și regulile sesiunii speciale a EN

La etapa specială a examenului de Evaluare Națională (sesiunea 2020) s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate comunicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Reprezentanții MEC au precizat, pentru “România liberă”, că și la sesiunea specială a examenului vor fi respectate aceleași măsuri ca și la prima.

Astfel, candidaților li se va lua temperatura la intrarea în unitatea de învățământ.

În cazul în care, după trei verificări, temperatura corporală a candidatului va fi identificată mai mare de 37,3 grade, acestuia nu i se va permite accesul în sala de examinare.

 

Afișarea rezultatelor

Sesiunea specială a început, ca și cea inițială, cu proba scrisă la Limba și literatura română (192 de candidați înscriși).

Astăzi, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică (206 candidați înscriși), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă (9 candidați înscriși).

Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe.

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, la nivelul județelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu există situații care să determine organizarea acestei etape speciale.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.

În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Timpul prevăzut pentru elaborarea unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Probele sunt monitorizate audio-video.

“Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 -14:00”, precizează MEC.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă