13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialCCR a decis: legea care reglementează cursurile online este neconstituțională!

CCR a decis: legea care reglementează cursurile online este neconstituțională!

Plenul Curţii Constituţionale a dezbătut, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, obiecţie formulată de preşedintele României.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 este neconstituţională, în ansamblul său”, arată CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în 11 mai, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, aceasta fiind făcută în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Şeful statului arăta că în cazul acestei legi la Camera decizională – Senatul – “s-a produs o schimbare de esenţă, contrară expunerii de motive, reflectată în forma iniţiatorului şi în cea adoptată în prima Cameră sesizată” şi încalcă principiul bicameralismului. De asemenea, Iohannis considera că faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituţie.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă