18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialCluj: Anchetă după descoperirea unor rămăşiţe umane pe un drum

Cluj: Anchetă după descoperirea unor rămăşiţe umane pe un drum

Deocamdată, victima nu a fost identificată şi se fac verificări pentru stabilirea condiţiilor în care a survenit deccesul.

Potrivit unui comuniat de presă transmis, marţi, de către Poliţia Judeţeană Cluj, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că au fost găsite rămăşiţe umane pe un drum comunal din localitatea Jucu de Mijloc.

”La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei rurale, însoţiţi de specialişti criminalişti, pentru a verifica cele sesizate şi a efectua investigaţii. Astfel, au fost descoperite fragmente umane, în stare avansată de putrefacţie, pe drumul comunal, în dreptul unui teren arabil, la o distanţă de circa 200 de metri faţă de DN1C şi trecerea la nivel cu cale ferată. Au fost efectuate activităţi de căutare pe o raza de 500 mp, context în care la o distanţă de aproximativ 20 m de locul unde au fost găsite rămăşiţele, au fost descoperite alte fragmente osoase”, anunţă poliţiştii. 

Aceştia anunţă că, în urma primelor investigaţii, nu s-a reuşit identificarea cadavrului, nefiind găsite acte de identitate sau alte documente care să ducă la stabilirea identităţii.

Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj, pentru efectuarea necropsiei.

Poliţiştii desfăşoară investigaţii pentru stabilirea stabilirea identităţii victimei şi a circumstanţelor exacte în care a survenit decesul. La faţa locului au fost descoperite mai multe articole de îmbrăcăminte, printre care pantofi negri cu şiret, tip gheată, şosete albe, pantaloni de culoare maro, tip salopetă, cu şnur la brâu şi buzunare laterale, bluză de corp de culoare mov, cămaşă albă cu dungi albastre, pulover din material textil de culoare albă.

Cele mai citite

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă