18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialCluj: Municipiul Turda, premiat de UE pentru planificarea mobilităţii urbane durabile

Cluj: Municipiul Turda, premiat de UE pentru planificarea mobilităţii urbane durabile

Ceremonia de decernare a distincţiilor europene a avut loc miercuri, 21 martie, la Bruxelles.

“Felicitări tuturor câştigătorilor. Prin acţiunile lor, aceste oraşe nu doar creează o Europă mai durabilă, ci îşi ajută locuitorii să se deplaseze într-un mod mai ecologic, sănătos şi plăcut. Sper ca acţiunile lor să ofere inspiraţie şi altora să adere la mesajul central al Săptămânii europene a mobilităţii (EUROPEANMOBILITYWEEK) – mobilitatea durabilă este alegerea potrivită pentru toată lumea”, a declarat comisarul european pentru transport Violeta Bulc.

Alături de Turda, au mai fost premiate Viena şi Igoumenitsa, ambele pentru mobilitate durabilă, prima în categoria marilor oraşe, iar cea de-a doua într-o categorie nou-înfiinţată, dedicată localităţilor urbane de dimensiuni mai reduse.

Cele trei oraşe au fost selectate de un juriu independent, format din experţi în domeniul mobilităţii şi transporturilor. Fiecare va beneficia de un videoclip de promovare a realizărilor în domeniu.

Juriul a acordat premiul SUMP 2018 oraşului Turda pentru viziunea clară de planificare, strategia robustă de finanţare şi obiectivele măsurabile. Totodată, juriul a apreciat pozitiv posibilitatea de replicare a strategiei şi potenţialul său de a constitui o inspiraţie pentru alte localităţi de dimensiuni similare (Turda având în jur de cincizeci de mii de locuitori). De asemenea, juriul a considerat că planul are un nivel de ambiţie ridicat, dată fiind dimensiunea relativ redusă a localităţii, în special în domeniul mobilităţii în comun.

Celelalte două finaliste ce au concurat pentru premiul SUMP 2018 au fost zona metropolitană Manchester (Marea Britanie) şi Milano (Italia).

Premiile europene pentru mobilitate urbană durabilă oferă recunoaştere autorităţilor locale care depun eforturi semnificative pentru promovarea acesteia, în timp ce premiul SUMP recompensează performanţele deosebite în planificarea acestui tip de mobilitate.

Cele mai citite

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă