15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialCNAS susține că 70 la sută dintre medicii de familie au semnat...

CNAS susține că 70 la sută dintre medicii de familie au semnat contractele cu casele de asigurări

În acest context, CNAS cere medicilor de familie “maximă responsabilitate” faţă de pacienţii pe care-i au în îngrijire.

“Pentru CNAS şi casele de asigurări de sănătate subordonate respectarea drepturilor asiguraţilor reprezintă o preocupare constantă. De aceea, instituţia precizează că în relaţia cu medicii de familie asiguraţii beneficiază, potrivit drepturilor reglementate de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, de Contractul-cadru pe anul 2017 şi de normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare”, susține comunicatul de presă emis de CNAS.

În același comunicat, CNAS mai precizează că asiguraţii au, printre altele, următoarele drepturi: să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii, să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, să îşi schimbe medicul de familie ales, după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute în mod expres în Contractul-cadru.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă