13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialCod galben de precipitaţii, vânt şi frig în Capitală şi 32 de...

Cod galben de precipitaţii, vânt şi frig în Capitală şi 32 de judeţe

Meteorologii anunţă că începând de duminică dimineaţă până la ora 23.00 vor fi precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.

În Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei, transmite Mediafax.

În Oltenia şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susţinute în est şi în sud-est, cu viteze de 55-65 km/h, precum şi la munte, unde rafalele vor depăşi 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

Cele mai citite

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

pe Ponta, nu pe poante, ca să defileze frumos pe podiumul electoral

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca Gabriela Firea, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Capitalei, să nu mai creadă că nu o susține în...
Ultima oră
Pe aceeași temă