16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialDecizie fără precedent la Liceul pentru Deficienţi de Auz din Cluj

Decizie fără precedent la Liceul pentru Deficienţi de Auz din Cluj

Potrivit unui comunicat al Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) transmis, miercuri, măsura luată de conducerea liceului împotriva elevilor este una represivă şi nu are efecte juridice.

 
„CEDCD a transmis Liceului Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj o adresă informativă cu privire la consecinţele legale ale măsurilor represive luate împotriva elevilor ca urmare a incidentului petrecut în noaptea de 10 iunie 2018. Elevii liceului au fost obligaţi de conducerea unităţii de învăţământ să semneze o declaraţie pe proprie răspundere prin intermediul căreia se angajează să nu mai filmeze şi transmită pe reţelele de socializare aspecte petrecute în şcoală sub ameninţarea sancţiunilor. CEDCD avertizează conducerea liceului în legătură cu măsurile represive luate împotriva elevilor şi preciează că acest act nu poate produce efecte juridice, fiind lovit de nulitate”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii CEDCD au susţinut că în cazul în care elevii semnează acest act, consimţământul acestora este obţinut prin violenţă, prin constrângerea morală exercitată asupra acestora, prin poziţia de putere deţinută de reprezentanţii şcolii asupra elevilor, „cărora le este insuflată indirect temerea privind securitatea fizică şi emoţională pe care o au în acest liceu, mai ales în lumina revelării evenimentelor recente puternic abuzive”. 

“Obligarea elevilor la semnarea acestor acte, ce vizează restrângerea abuzivă a dreptului la liberă exprimare a elevilor din cauza publicării unor informaţii de interes public, cu ameninţarea sancţionării, reprezintă hărţuire şi se sancţionează contravenţional. Considerăm reprobabilă atitudinea conducerii acestui liceu, care, în loc să dea dovadă de bună credinţă şi să gândească măsuri de remediere, se îndreaptă tot împotriva copiilor şi îi obligă la restrângerea unor drepturi”, se mai arată în comunicat.

 
Consiliul de Administraţie al liceului clujean a numit, la începutul săptămânii, o comisie de anchetă a incidentului de duminică, în care o supraveghetoare de noapte a fost filmată în timp de bătea şi ameninţa o elevă. Rezultatele anchetei sunt aşteptate în zilele următore.

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Lucrări de infrastructură pe tronsonul Gurasada – Simeria

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în perioada 8 - 14 mai 2024, pe tronsonul GURASADA - SIMERIA se vor executa...
Ultima oră
Pe aceeași temă