15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialDoi pescari care credeau că au prins un pește au salvat un...

Doi pescari care credeau că au prins un pește au salvat un om de la înec

Victima plecase pe râul Mureș, din zona localităţii Milova (județul Arad), într-o barcă în care se mai aflau doi prieteni.

Barca început să ia apă şi s-a scufundat. Toți cei trei pasageri au căzut în râul Mureș, iar persoana cu handicap s-a prins într-o plasă de pescari.

“Bărbatul cu handicap locomotor s-a agăţat întâmplător în linia unei undiţe de pescuit, lansată de către un cuplu ce se afla la pescuit în acea zonă. Crezând că este o captură uriaşă, cei doi pescari au depus eforturi mari să îl aducă la mal. Surpriza a fost pe măsură în momentul în care şi-au dat seama că marea captură este un om. Cei doi l-au scos pe bărbat din apă”, a declarat, duminică, Dan Monoranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă