25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialFOTO Cum arată stațiile de metrou din Drumul Taberei și când ar...

FOTO Cum arată stațiile de metrou din Drumul Taberei și când ar putea circula metroul

Potrivit celor de la API, primul trimestru din 2019 pentru deschiderea circulației pe acest tronson este unul realist.

Specialiștii de la Asociația Pro Infrastructură au declarat că, în comparație cu precedenta vizită, din decembrie 2017, “avansul este considerabil, mai ales la structura stației Râul Doamnei și la Parc Drumul Taberei, acestea fiind (alături de Academia Militară și Eroilor) punctele nevralgice de pe magistrală”.

“Poate în mod surprinzător, nu lucrările din teren dau acum cele mai mari emoții autorităților, ci licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului. Fără acesta nu se poate circula. Licitația a fost lansată în 30.05.2017 și încă nu avem un câștigător desemnat. Suntem doar în faza de evaluare a ofertelor (următorul termen este 30.04.2018) și se așteaptă soluționarea unei contestații depuse în 19.12.2017 de către un ofertant. Este dificil de estimat când vom avea un câștigător și când se va semna contractul. Implementarea acestui sistem se va face în 9 luni de zile, conform specificațiilor contractuale, însă ni se promite că se va încerca o urgentare a lucrărilor (7-8 luni cu tot cu teste)”, se precizează într-un mesaj al API, potrivit Digi24.

În ceea ce privește deschiderea circulației pe magistrala 5, între Drumul Taberei și Eroilor, primul trimestru din 2019 este un termen “optimist”.

“Termenul acesta este foarte optimist pentru că sunt încă multe lucrări de executat în teren și este foarte puțin probabil să avem finalizată licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului până la finalul lunii iunie 2018. Un termen realist și precis pentru inaugurare poate fi dat abia după ce acest contract este semnat. Simplu spus, trebuie să avem în continuare răbdare pentru încă MINIM un an de zile”, precizează Asociația Pro Infrastructură.

Cele mai citite

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă