14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialUPDATE FOTO Galaţi: Aterizare forţată a unui avion utilitar. Persoanele de la...

UPDATE FOTO Galaţi: Aterizare forţată a unui avion utilitar. Persoanele de la bord au reușit să se salveze

UPDATE 15.40 Primarul din Băleni: Avionul utilitar care a ateriat forţat s-a lovit de un camion

Un avion utilitar a aterizat forţat, miercuri, în zona localităţii gălăţene Băleni, după ce s-a lovit de un camion pe DJ 253, a declarat primarul localităţii Băleni, Lică Oprea.

Potrivit acestuia, avionul efectua lucrări de stropire cu insecticid deasupra unei culturi cu grâu aparţinând unei asociaţii agricole. În momentul în care avionul, care zbura la o înălţime extrem de mică, a survolat DJ 253, care se află perpendicular pe cultura de grâu ce trebuia stropită, s-a lovit de un camion înalt şi a aterizat forţat în cultura de grâu.

“După aterizarea forţată, avionul a luat foc, incendiul fiind stins de detaşamentul de pompieri voluntari din cadrul Primăriei Băleni. În urma aterizării forţate a fost rănit pilotul avionului, acesta suferind mai multe arsuri, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanţa la spital. De obicei, când se stropesc culturile din avion, acesta zboară la o înălţime foarte mică, de 5-6 metri distanţă faţă de sol, pentru ca substanţa să nu se împrăştie din cauza vântului”, a spus primarul Lică Oprea.

Potrivit IGSU, în urma accidentului două persoane au suferit traumatisme şi arsuri, ambele ocupante ale aeronavei. Cele două persoane rănite au primit îngrijiri la faţa locului şi sunt transportate la UPU Galaţi – una cu elicopterul SMURD, iar cealaltă cu ambulanţa SAJ.

De asemenea, şoferul camionului a fost evaluat medical, fără a prezenta probleme.

Incendiul, care a afectat atât lanul de grâu cât şi aeronava, a fost lichidat.

 

 

În jurul orei 14.15, în comuna Băleni din judeţul Galaţi, un avion utilitar de mici dimensiuni a aterizat forţat pe câmp, anunţă ISU Galaţi.

La bordul aeronavei se aflau două persoane care au ieşit singure din avion.
Din informaţiile furnizate în apelul la numarul 112 , acestea nu prezinta răni grave, menţionează ISU.

La faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi un echipaj medical SAJ.
De asemenea, a fost alertat si elicopterul SMURD.

Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă