18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialIncendiu în centrul Capitalei. 11 persoane au fost evacuate, un om a...

Incendiu în centrul Capitalei. 11 persoane au fost evacuate, un om a fost transportat la spital

Dintre cei evacuați, o persoană a fost transportată la Spitalul Universitar, dar ea este în stare conștientă și stabilă.

Locatarii de la etajele 7, 8 și 9 ale blocului au fost evacuați pentru a evita expunerea la fum, în condițiile în care incendiul s-a declanșat la etajul 7. Focul a distrus o cameră unde era depozitată maculatură.

La fața locului au acționat trei autospeciale de stingere, o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD cu medic.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă