18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSocialIohannis întârzie achiziționarea de tablete pentru elevii săraci

Iohannis întârzie achiziționarea de tablete pentru elevii săraci

În data de 23 iunie a.c., Parlamentul României a adoptat o lege privind acordarea de dispozitive conectate la internet pentru elevii care provin din familii defavorizate.

Președintele Klaus Iohannis tergiversează procesul de acordare a dispozitivelor, întârziind promulgarea legii.

Din informațiile noastre, Guvernul Ludovic Orban nu este de acord cu legea adoptată de Parlament.

Potrivit informațiilor obținute de “România liberă”, cu toate că datele de la inspectoratele școlare din teritoriu au fost solicitate de săptămâni bune, nici până în prezent, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) nu a centralizat necesarele, în vederea asigurării tabletelor conectate la internet pentru toți copiii din sistemul de învățământ preuniversitar, de la începutul anului școlar 2020 – 2021.

Ministerul de resort a primit, an de an, liste cu elevii ce provin din familii defavorizate, pentru a le asigura rechizite, conform Legii 126/2004.

În ultimii ani, numărul elevilor care provin din familii defavorizate a fost asemănător, între 330.000 și 340.000, iar MEC putea realiza o estimare, plecând de la aceste cifre, pe care le deține.

 

Elevii cer promulgarea de urgență

Sindicaliștii din Învățământ și reprezentanții elevilor îi cer președintelui Klaus Iohannis să promulge de urgență legea.

“În contextul în care educaţia în mediul digital nu a fost garantată pentru aproximativ 900.000 de elevi din România, suntem de părere că toate partidele politice şi instituţiile centrale trebuie să se solidarizeze cu cauza promovată de structura de reprezentare a elevilor încă din martie 2020. Inechităţile din sistemul educaţional vor continua să se adâncească pe măsură ce elevii din mediile social-dezavantajate continuă să fie lăsaţi în afara sistemului de învăţământ”, precizează Consiliul Național al Elevilor (CNE).

Reprezentanții elevilor mai susțin că: “Guvernul României nu a susţinut această iniţiativă legislativă, fapt care ne determină să considerăm că rezolvarea problemei elevilor dezavantajaţi va fi tergiversată”.

“În contextul în care rezultatele la Evaluarea Naţională probează faptul că elevii din mediul rural nu au putut, în aproximativ jumătate din cazuri, să obţină o notă de trecere, orice amânare a implementării legii se transpune în prelungirea abandonului şcolar”, mai spune CNE.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...
Ultima oră
Pe aceeași temă