15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialIonela Prodan a fost înmormântată astăzi la Cimitirul Bellu

Ionela Prodan a fost înmormântată astăzi la Cimitirul Bellu

Printre cei prezenţi s-au aflat Gheorghe Turda, Elena Merişoreanu, Ecaterina Andronescu, Codrin Ştefănescu, Ilie Năstase, Costin Mărculescu, Gigi Becali, prinţesa Lia, antrenorul de fotbal Dan Alexa.

Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda a spus despre Ionela Prodan că face parte din generaţia de aur “a artiştilor de primă mărime”.

“Ionela Prodan a fost o fată foarte muncitoare, a ars foarte mult pentru meserie, pentru familie şi pentru politic, un pic, în ultima parte a vieţii ei. (…) A fost o mare artistă şi face parte din generaţia de aur a noastră, a artiştilor de primă mărime”, a spus Gheorghe Turda.

Preşedintele Comisiei de cultură din cadrul Consiliului Local Dăbuleni (Gorj), Ştefan Preduş, a venit la cimitir însoţit de cinci tineri, membri ai Ansamblului Trandafirul din Dăbuleni, îmbrăcaţi în costume populare.

“Copiii sunt elevi de liceu, membrii ai ansamblului la care doamna Ionela Prodan a fost deschizătoare de drumuri. (…) Am dorit în mod special să aduc copiii îmbrăcaţi în portul popular pentru că dânsa l-a iubit foarte mult. Aceste costume pe care le poartă copiii astăzi sunt foarte vechi, rămase moştenire de la părinţi şi bunici”, a spus Preduş.

Familia Prodan a oferit persoanelor care aşteptau să îi aducă artistei un ultim omagiu 180 de albume cu melodii interpretate de Ionela Prodan.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fost depus marţi la capela Cimitirului Bellu, unde sute de admiratori au venit cu buchete şi coroane de flori pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Cunoscuta cântăreaţă de muzică populară Ionela Prodan a murit luni la Spitalul de Urgenţă Elias, la vârsta de 70 de ani.

Cele mai citite

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă