12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialJudecătoria Sector 1 a anulat amenda dată de Jandarmerie protestatarului surdo-mut

Judecătoria Sector 1 a anulat amenda dată de Jandarmerie protestatarului surdo-mut

„Admite plângerea contravenţională formulată de petentul Duia Ioan, în contradictoriu cu intipata Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, împotriva procesului-verbal de contravenţie. Anulează procesul verbal de contravenţie. Exonerează petentul la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 de lei. Obligă intimata să plătească petentului suma de 734 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia magistraţilor.

Câteva zeci de persoane s-au strâns, pe 10 martie, în faţa Sălii Palatului, pentru a protesta, atunci când PSD a organizat un congres extraordinar. Jandarmii i-au ridicat atunci pe unii dintre protestatari care au scandat împotriva partidului condus de Liviu Dragnea, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Printre protestatarii amendaţi la Congresul PSD din 10 martie se numără şi un bucureştean surdo-mut, în al cărui proces verbal jandarmul a notat, la descriererea faptei, că bărbatul a scandat lozinci anti-PSD, potrivit paginii de Facebook Corupţia Ucide. Amenda dată acestuia a fost de 2.000 lei.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, referitor la bucureşteanul surdo-mut, în al cărui proces verbal jandarmul a notat, la descriererea faptei, că bărbatul a scandat lozinci anti-PSD, că se fac verificări, însă este vorba despre o eroare de redactare.

„Din câte ştiu, acolo este o eroare de redactare a procesului verbal. Aşa cum a anunţat inspectorul general al Jandarmeriei Române, a dispus nişte verificări. Sunt convinsă că aceste verificări se vor face foarte repede şi despre rezultatul acestor verificări vă vom informa”, a declarat, la acel moment, Carmen Dan.

Cele mai citite

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...
Ultima oră
Pe aceeași temă