12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialMandatul conducerii Consiliului pentru Combaterea Discriminării a fost prelungit

Mandatul conducerii Consiliului pentru Combaterea Discriminării a fost prelungit

Decizia de prelungire a mandatelor conducerii CNCD, adoptată de Guvern luni, 13 aprilie, intervine după ce președintele CNCD, Asztalos Csaba, anunțase că se suspendă concursurile de angajare la CNCD, în contextul creat de instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ca urmare a epidemiei de coronavirus.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă