27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialMărmureanu, despre următorul mare cutremur

Mărmureanu, despre următorul mare cutremur

Mărmureanu a estimat că viitorul mare cutremur va avea o magnitudine cuprinsă între 7,2 şi 7,9 grade, posibil chiar 8 grade.

 Va fi mare, dar adânc

“Va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu, care a participat la Forumul dedicat Zilei Mondiale a Pământului.

El a asemuit imaginea cutremurului cu un con răsturnat, în vârful acestuia fiind cutremurul, iar suprafaţa bazei Europa.

 Asemănător cu cel din 1802, fără victime

Mărmureanu susţine că viitorul cutremur mare ce se va produce în România se va asemăna celui din 1802, cu magnitudinea 8, dar care nu a produs victime. Însă, susţine specialistul, nu acelaşi lucru se poate spune despre efectele viitorului cutremur, în contextul în care România s-a schimbat, iar acum “avem blocuri făcute prost”.

“Eu sunt optimist, acesta este cuvântul. Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040 – 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc”, a spus Mărmureanu.

 Legat de cutremurul din 1802, Mărmureanu a precizat că acesta s-a simţit la Moscova şi la Cairo, iar la Moscova a deplasat bănci de piatră pe orizontală.

 

 

Cele mai citite

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă