18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialMinisterul Sănătăţii a început controale tematice în spitalele din ţară

Ministerul Sănătăţii a început controale tematice în spitalele din ţară

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Sănătăţii, instituţia a început acţiunile tematice de control în cadrul unităţilor sanitare de la nivel naţional.

“Astfel, inspectorii sanitari din cadrul direcţiilor de sănătate publică vor verifica până la sfârşitul acestei luni respectarea planurilor de conformare şi a planurilor operaţionale în unităţile sanitare cu paturi publice si private”, arată sursa citată.

Dacă va fi cazul, se vor acorda termene de remediere a deficienţelor, se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform legislaţiei în vigoare. La expirarea termenelor acordate, se vor efectua re-controale.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă