16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialMureş: Trei licee, dotate cu manechine şi defibrilatoare pentru acordarea primului ajutor

Mureş: Trei licee, dotate cu manechine şi defibrilatoare pentru acordarea primului ajutor

În cadrul proiectului “Minni Anne şi defibrilator în şcoli”,  Liceul Teoretic Bolyai, Liceul de Artă şi Colegiul Naţional Unirea vor avea câte o grupă formată din câte 8 profesori şi 8 elevi pregătiţi de instructori certificaţi ERC (EUROPEAN RESUSCITATION COUNCIL), vor avea manechine de resuscitare cardio-pulmonară şi câte un defibrilator semiautomat, astfel încât să se poată interveni în caz de necesitate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi în vecinătatea acestora.

“Pe fiecare şcoală care intră în acest proiect vor fi amplasate nişte indicatoare speciale pe care va fi înscris faptul că şcoala respectivă deţine defibrilator, astfel încât dacă se produce un accident în apropiere să se poată interveni. (…) Proiectul a fost iniţiat cu 4-5 luni înainte, iar ambasadorul nostru, al Asociaţiei Samaritenilor din România, a fost consilierul local din Târgu Mureş, Radu Bălaş, atunci când Fundaţia Comunitară Mureş a început colectarea de fonduri”, a spus Varga Zsigmond Karoly, de la Ambulanţa Samaritanus Târgu Mureş, într-o conferinţă de presă.

Fundaţia Comunitară Mureş, prin organizarea Cercului de Donatori Mureş, a susţinut iniţiativa cu peste 8.000 de lei.

“Din 2011 încercăm să sprijinim iniţiativele venite de la ONG-uri sau alte societăţi şi pentru acest scop organizăm mai multe evenimente pentru colectarea de fonduri. Unul dintre evenimente este Cercul de Donatori Mureş, pe care îl organizăm anual. De obicei sprijinim trei proiecte. În noiembrie anul trecut, am adunat suma de 8.251 de lei, din care am reuşit să echipăm trei şcoli cu defibrilatoare şi păpuşi Minnie Anne. Cursurile de instruire vor fi organizate de Ambulanţa Samaritanus. Dorim să continuăm acest proiect şi pentru alte şcoli, fiindcă sunt cereri, iar următorul eveniment de adunare de fonduri va fi Swimathon, care va fi organizat în 10 iunie”, a declarat Gal Sandor, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Mureş.

La conferinţa de presă au mai participat profesorul Mátéfi István, directorul Liceului Teoretic “Bolayi Farkas”, profesorul Dinu Ciucă, de la Liceul de Artă din Târgu Mureş şi consilierul local Radu Bălaş, care a precizat că va iniţia un proiect de hotărâre în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş pentru extinderea acestui proiect.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă