13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSocialO elevă eliminată de la bacalaureat a câştigat în instanţă dreptul să...

O elevă eliminată de la bacalaureat a câştigat în instanţă dreptul să dea din nou examen

Eleva fusese eliminată din sală în momentul în care s-a observat că avea asupra ei, în timpul examenului, un telefon mobil. Acest lucru a devenit evident în momentul în care fetei i-a sunat telefonul în timp ce susţinea proba orală la Limba engleză.

Eleva a contestat sancțiunea la Tribunalul Alba, argumentând că a fost chemată la examen cu mult timp înainte de ora prevăzută inițial, adică la ora 12.00 în loc de ora 17.00 și că, din acest motiv, s-a grăbit și a uitat să-şi lase telefonul alături de celelalte obiecte personale, în locul indicat de comisia de examen.

Instanța a decis să suspende procesul verbal de excludere din examenul de bacalaureat, astfel că eleva s-a putut înscrie pentru sesiunea din toamnă.

Procesul de anulare a actului administrativ se află pe rolul Tribunalului Alba şi are primul termen fixat la sfârșitul lunii septembrie 2019.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă