12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialZona pietonală din centrul Iașiului s-a surpat pe patru metri pătrați

Zona pietonală din centrul Iașiului s-a surpat pe patru metri pătrați

Zona surpată a fost îngrădită pentru ca trecătorii să nu se accidenteze. Primăria a început deja lucrările de refacere.

Surparea de suprafaţă pe o porţiune de aproximativ 4 metri pătraţi s-a produs în dreptul Casei Cărţii. Din centrul Iaşului, cel mai probabil din cauza lucrărilor anterioare care s-au efectuat pentru reţelele de apă şi canalizare. În zonă, nu este asflat, ci piatră cubică.

„Angajaţii SC Servicii Publice SA au securizat perimetrul în vederea evitării unor eventuale accidente. Surparea s-a produs pe o suprafaţă de aproximativ patru metri pătraţi. Din primele verificări, se pare că este vorba despre o zonă deranjată de săpăturile şi umpluturile rezultate în urma executării reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în perioade anterioare“, a declarat, vineri, Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Iaşi.

Potrivit acestuia, în subteranul axului Pietonalei Ştefan cel Mare şi Sfânt există o conductă de canalizare cu diametrul de 2.000 de milimetri, dar care nu a fost afectată în urma surpării.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă