Potrivit unor surse apropiate anchetei, furtul a avut loc în incinta unei vulcanizări unde se vinde şi combustibil de pe strada Depozitelor din municipiul Piteşti. Pilotul de raliuri Valu Porcişteanu a lăsat neasigurat autovehiculul cu care ajunsese la vulcanizare, moment în care cei trei au sustras din maşină un ruscas.
Tinerii au fost prinşi la scurt timp. Doi dintre ei sunt din Băiculeşti, judeţul Argeş, iar cei de-al treilea este din jurţul Ilfov. Cel mai tânăr are 18 ani, iar cel mai vârstnic are 29 de ani, unul dintre ei având antecedente penale şi fiind suspectat de comiterea mai multor furturi.
După ce au fost audiaţi, cei trei au fost lăsaţi în libertate.
Pe lângă furt, unul dintre tineri este cercetat şi pentru conducerea unu autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere. Autoturismul cu care cei trei circulau în momentul în care au fost prinşi şi care aparţine unuia dintre suspecţi a fost indisponibilizat.