19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialPrahova: Un topor vechi de 3.500 de ani a fost găsit în...

Prahova: Un topor vechi de 3.500 de ani a fost găsit în albia unui râu

Primarul din Băicoi, Marius Constantin, a declarat, pentru Mediafax, că un topor cu o vechime de aproximativ 3.500 de ani, care provine din epoca bronzului, a fost găsit de un localnic pe albia râului Dâmbu.

”Un localnic l-a găsit. A venit şi mi l-a dat mie, iar eu l-am dus la Muzeul de Istorie şi arheologie, iar în zona respectivă vor fi demarate, din câte am înţeles, şi săpături. Este foarte frumos, are şi un model pe el. Va fi expus la muzeu după ce va fi curăţat”, a declarat Constantin.

Primarul a spus că astfel de unelte au mai fost găsite în zonă, topoarele fiind date, pe vremuri, la schimb.

”Din câte am studiat şi eu, există destul de puţine astfel de unelte găsite în zona noastră. Ai noştri făceau troc, dădeau la schimb mâncare şi luau topoare”, a afirmat primarul din Băicoi.

Potrivit lui Marius Constantin, este posibil ca pe albia râului Dâmbu, în zona în care a fost găsit toporul, să fi fost fie o aşezare, fie ca unealta să fi fost îngropată lângă o comoară.

Cele mai citite

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă