12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialRovana Plumb: Valea Jiului, susţinută de prim-ministru la Comisia Europeană

Rovana Plumb: Valea Jiului, susţinută de prim-ministru la Comisia Europeană

“Comisia Europeană a lansat o platformă prin care ajută regiunile carbonifere în tranziţie, iar doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a semnat o scrisoare către Comisia Europeană, prin care a cerut susţinerea Văii Jiului, de a participa şi de a fi membru în această platformă, pentru a beneficia de bani europeni, special destinaţi acestei zone, care are nevoie de susţinere, de dezvoltare. Noi, ca guvernanţi, ca parlamentari, asta dorim să facem”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Prezentă la Petroşani pentru a participa la reuniunea Comitetului teritorial Olt-Jiu al Asociaţiei Române a Apelor, ministrul Rovana Plumb declarat că doreşte să transmită, atât din partea sa, cât şi a premierului Viorica Dăncilă, un “mesaj ferm” de sprijin în ceea ce priveşte dezvoltarea Văii Jiului, alături de angajamentul de a pune banii europeni “la lucru”.

Referindu-se la programele dedicate modernizării reţelelor de apă şi canalizare, ministrul Fondurilor Europene a menţionat că România poate beneficia, în actualul exerciţiu financiar al UE, de un buget de 3 miliarde de euro pentru infrastructura de apă şi apă uzată.

În acest context, discuţiile de la Petroşani sunt menite să identifice problemele cu care se confruntă operatorii de apă şi căutarea soluţiilor potrivite pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene, astfel încât cetăţenii să poată beneficia de servicii publice de calitate.

Pe agenda vizitei din Valea Jiului a fost înscrisă şi o întâlnire cu primarii din zonă, cu prefectul şi preşedintele Consiliului Hunedoara, împreună cu parlamentarii judeţului Hunedoara, pentru a identifica proiectele ce pot aduce un plus în dezvoltarea economică şi socială a regiunii.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă