9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialSinucidere într-o unitate militară din Mamaia

Sinucidere într-o unitate militară din Mamaia

Purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale, colonel Corneliu Pavel, a declarat că militarul Ionel Pricop s-a împuşcat cu arma din dotare în timpul executării serviciului de pază la Unitatea Militară 02052 din Mamaia Sat, informează Mediafax.

Medicii sosiţi la faţa locului au constatat decesul militarului.

Cazul este cercetat de către Circumscripţia Teritorială Constanţa a Parchetului Militar.

”Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la nivelul unităţii s-a constituit o comisie administrativă, condusă de şeful de stat major al Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică”, a spus sursa citată.

Militarul, în vârstă de 36 de ani, era necăsătorit, angajat al M.Ap.N. din 2004 şi nu a participat la misiuni în teatrele de operaţii.

La ultima testare psihologică susţinută în anul 2018, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar.

Colonelul Corneliu Pavel a spus că militarul nu a dat, la serviciu, niciun semn că ar avea vreo problemă.

Potrivit unor surse, militarul s-ar fi împuşcat în cap.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă