12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialStudenții mediciniști din România, pregătiți pentru Franța

Studenții mediciniști din România, pregătiți pentru Franța

UMF Cluj a semnat contractul de parteneriat cu UNESS International – Universitatea Digitală a Sănătăţii şi a Sportului din Franţa, pentru accesul la platforma educaţională digitală franceză SIDES NG, ce le permite studenţilor şi absolvenţilor francofoni să se pregătească pentru ECN – examenul naţional de internat (echivalentul examenului de rezidenţiat în Franţa), informează instituția de învățământ superior din România, printr-un comunicat de presă.

“În urma acestui parteneriat, studenţii francofoni din cadrul UMF Iuliu Haţieganu vor beneficia de accesul la platforma digitală SIDES dedicată diseminării, îmbunătăţirii şi monitorizării individuale a cunoştinţelor medicale dobândite, aceasta fiind de un real folos pentru studenţii francezi, dar şi români, care doresc să îşi îmbunătăţească performanţele în vederea susţinerii examenului ECN”, a declarat prof. dr. Daniel Mureşan, prorector responsabil cu Dezvoltarea Academică şi Administraţia Universitară în cadrul UMF “Iuliu Haţieganu”, citat în comunicat.

 

Rezidențiatul francez

Pentru studenţii liniei de studiu în limba franceză, angajarea lor în Franţa, după absolvirea Facultăţii de Medicină, este condiţionată de participarea la examenul naţional de internat – ECN (Examen Classant National).

“Acest examen constituie un punct de răscruce în cariera lor profesională, dar reprezintă şi un element esenţial de evaluare a modului în care i-am format.”, a mai precizat prof. dr. Daniel Mureşan. Examenul ECN este diferit de concursul nostru de rezidenţiat, atât prin modul în care decurge (întrebări cu răspunsuri multiple, dosare clinice progresive, cazuri simulate, lecturi critice de articol – totul în format digital), cât şi prin modul în care este pregătit. Încă din anii studenţiei, studenţii francezi au acces la o bază de date de întrebări, la dosare clinice progresive şi la simulări de examen pe o platformă electronică care le este accesibilă online.

Prin obţinerea acordului UNESS International pentru accesarea ecosistemului educaţional digital SIDES NG, destinat învăţării şi formării cunoştinţelor în domeniul sănătăţii, absolvenţii ciclului de licenţă vor avea acces la Banca Naţională de Pregătire, care le permite să se instruiască într-un mediu identic cu ECN.

“Această bancă, care este actualizată în permanenţă, conţine acum aproape 80.000 de întrebări izolate şi 3.900 de dosare progresive concepute de către facultăţile franceze”, se mai arată în comunicatul UMF.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă