12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialSUA: Donald Trump a fost dat în judecată de o actriţă porno

SUA: Donald Trump a fost dat în judecată de o actriţă porno

Actriţa încearcă să obţină o invalidare a clauzei de confidenţialitate dintr-un acord cu Trump care o împiedică să vorbească despre relaţia pe care a avut-o cu el, relatează BBC.

Potrivit presei străine, avocatul preşedintelui american, Michael Cohen, i-a plătit actriţei 130 000 de dolari, pentru a păstra tăcerea asupra unei relaţii sexuale, pe care a avut-o cu Trump în 2006. Suma de 130.000 de dolari ar fi fost negociată cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale câştigate de Donald Trump.

Potrivit unor documente postate pe internet de avocatul actriţei, Donald Trump nu a semnat niciodată acordul ceea ce-l face invalid. În acte se mai arată că Michale Cohen a recurs la „tactici de intimidare şi coerciţie” pentru a o obliga pe Clifford să semneze o declaraţie falsă prin care a afirmat că relaţia ei cu Trump a fost o ştire neadevărată. Avocatul lui Trump a declarat anterior că preşedintele ,,neagă cu vehemenţă” că a avut o aventură cu Clifford.

Actriţa din filme pentru adulţi a povestit pentru o televiziune americană că a întreţinut raporturi sexuale cu Donald Trump în iulie 2006, cu prilejul unui turneu de golf care a avut loc în apropiere de Lacul Tahoe. În 2006, Donald Trump era deja căsătorit cu soţia actuală, Melania, în acelaşi an aceasta dând naştere fiului lor, Baron.

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

Joia Mare. Preasfinția Sa Claudiu a spălat picioarele a 12 tineri în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

În Joia Mare, 2 mai 2024, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca la orele dimineții s-a celebrat Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă