16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialTabără de construit iglu-uri în staţiunea Parâng

Tabără de construit iglu-uri în staţiunea Parâng

Evenimentul îşi propune să arate cum se poate supravieţui la temperaturi extreme într-o construcţie ridicată din zăpadă, dar şi să promoveze frumuseţile naturale şi turismul din zonă.

“Sunt 53 de persoane din toată ţara – Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa şi altele, care şi-au anunţat prezenţa la această tabără. Este o acţiune unică în ţară, în cadrul căreia doresc să le arăt şi altor oameni că pot supravieţui în condiţii de frig extrem afară, deoarece temperatura din iglu poate urca până la 17 grade Celsius, cum s-a întâmplat acum doi ani, când afară erau minus 20 de grade Celsius”, a declarat joi, pentru AGERPRES, iniţiatorul taberei, Adi Cîmpeanu, de la clubul Pro Adrenalin.

Iglu-urile vor fi ridicate sâmbătă, în zona pârtiei Slima din staţiunea Parâng. Participanţii sunt aşteptaţi să plece spre zona de tabără sâmbătă dimineaţa, la ora 9,00, în zona telescaunului vechi cu care se va ajunge la cabana IEFS, spre pârtia B şi apoi spre pârtia Slima.

Organizatorii recomandă ca participanţii să aibă la ei un sac de dormit, o pătură termică sau o folie care să fie aşezată pe zăpadă, peste care se va pune apoi un neopren. În bagaj sunt obligatorii o lopăţică, 10 lumânări timp candelă, haine groase de schimb, pentru că cele cu care se va lucra la săpatul iglu-ului se vor uda de la zăpadă, două perechi de mănuşi şi căciulă. De asemenea, poate fi adusă o butelie mică de gaz.

Copiii nu sunt acceptaţi la această acţiune.

Organizatorul taberei are experienţă în acest domeniu, Cîmpeanu activând timp de cinci ani în Legiunea Străină, compania de luptă montană, unde a învăţat să construiască un iglu de tip adăpost.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă