12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialTârgul liceelor, pentru prima dată, în spațiul virtual

Târgul liceelor, pentru prima dată, în spațiul virtual

Condițiile excepționale impuse prin starea de alertă au trimis cel mai mare târg din Capitală, unde absolvenții de clasa a VIII-a își pot forma o idee relevantă în legătură cu liceul pe care visează să-l urmeze, în mediul online.

“Primăria Capitalei, prin PROEDUS, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti inaugurează “Târgul Oferta Educaţională”. Ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, târgul este acum online, pentru a prezenta tuturor elevilor de gimnaziu oferta educaţională a liceelor. Elevii vor putea să interacţioneze live cu profesorii, elevii, reprezentanţii Consiliului Elevilor şi directorii din liceele lor favorite, zilnic în intervalul orar 10:00 – 17:00″, informează într-un comunicat Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

La #TOE sunt prezente 94 de licee din Municipiul Bucureşti, ce pun la dispoziţia elevilor filme de prezentare şi informaţii utile (medii de admitere, cifră de şcolarizare, activităţi curriculare şi extracurriculare, premii, burse, titluri obţinute s.a.). Elevii au acces la sălile de clasă, laboratoare şi alte structuri ale liceelor prin intermediul tururilor virtuale 360, se mai arată în comunicat.

Târgul are şi o componentă de învăţare şi dezvoltare personală, prin sesiuni de consiliere şi orientare în carieră, live, în fiecare zi, pe toată perioada de desfăşurare a târgului, luni în intervalul orar 13,00 – 16,00, iar de marţi până sâmbătă în intervalul orar 11,00 – 14,00, mai informează Direcţia de presă a Primăriei Capitalei.

 

Clădirea Mihai Eminescu a ASE, în reabilitare

O altă veste bună, de această dată pentru unii absolvenți de liceu, ce visează să urmeze cursurile Academiei de Studii Economice (ASE) din București, este că va fi reabilitată în totalitate clădirea “Mihai Eminescu” a instituției de învățământ superior.

“Guvernul României a aprobat prin act normativ consolidarea, reabilitarea şi modernizarea clădirii Mihai Eminescu din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, bd. Dacia nr. 41, sector 1, Bucureşti. Este un proiect pe care ASE l-a depus încă din anul 2011, având în vedere starea clădirii şi a spaţiilor de învăţământ. Principalii beneficiari ai realizării acestui obiectiv vor fi zeci de generaţii de studenţi şi cadre didactice de la cea mai bună universitate economică şi de administraţie publică din Europa de sud-est”, se arată într-un comunicat al ASE.

Valoarea estimată a investiţiei este de 132,55 milioane de lei, iar durata de realizare se preconizează a fi de 24 de luni.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Militari ai Republicii Moldova și americani vor participa la un exercițiu comun

Peste 400 de militari ai Armatei Naționale a Republicii Moldova, vor participa între 9 – 16 mai, la exercițiul „Swift Response-2024” condus de Comandamentul...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...
Ultima oră
Pe aceeași temă