12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSocialTimiș, acident grav în care sunt implicate trei autoturisme. Multiple victime, printre...

Timiș, acident grav în care sunt implicate trei autoturisme. Multiple victime, printre care minori

Trei dintre victime sunt minori, iar traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri.

“În accident sunt implicate trei autoturisme şi 11 persoane, dintre care trei minori. Victimele nu sunt grav rănite, dar pentru siguranţă vor fi transportate, toate, la spital. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un ofiţer şi 19 subofiţeri, trei echipaje SAJ şi echipaje de poliţie”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă