11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialTulcea: Trei pescari ucraineni, surprinşi la braconat pe braţul Chilia

Tulcea: Trei pescari ucraineni, surprinşi la braconat pe braţul Chilia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia care patrulau în zona comunei Chilia Veche, judeţul Tulcea, au observat la aproximativ 200 metri de malul românesc al Dunării o ambarcaţiune în care se aflau trei bărbaţi care pescuiau.

Poliţiştii de frontieră s-au deplasat către ei şi i-au legitimat, stabilind că sunt cetăţeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 38 şi 47 de ani, care au intrat ilegal în apele teritoriale româneşti şi desfăşurau activităţi de pescuit ilegal, folosind plase de tip monofilament.

”Asupra celor trei persoane, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere fraudoloasă a frontierei de stat şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, faţă de care s-a instituit şi măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, iar ambarcaţiunea şi plasele monofilament în lungime totală de 277 metri au fost ridicate în vederea confiscării”, anunţă Poliţia de Frontieră. 

Cele trei persoane au fost predate autorităţilor din Ucraina, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă