Compania Blue Air a confirmat, miercuri, că echipajul uneia dintre aeronavele sale a fost nevoit să imobilizeze un pasager care avea un comportament suspect.
Avionul decolase de la Birmingham şi a aterizat la Bucureşti.
”În timpul zborului Blue Air, ce a decolat, pe 27 martie, de pe Aeroportul Birmingham la ora locală 17.42 şi a aterizat, conform programului de zbor, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti la ora locală 22.24, unul dintre pasageri a exprimat un comportament neadecvat, cu semne de nervozitate şi limbaj incoerent”, precizează comunicatul Blue Air.
Respectând procedurile, comandantul aeronavei a anunţat autorităţile de pe aeroportul Henri Coandă. În tot acest timp, pasagerul nu a dat semne de violenţă faţă de echipaj, ori alţi pasageri, susţine compania Blue Air.
”Întrucât comportamentul pasagerului în vârstă de 27 de ani a continuat să se deterioreze şi respectând procedurile în vigoare, echipajul a decis imobilizarea şi plasarea lui în partea din spate a cabinei. Pasagerul nu a opus rezistenţă, nu a existat panică la bord în niciun moment, întreaga situaţie fiind gestionată cu maxim de profesionalism de echipajul nostru experimentat şi bine pregătit”, se arată în comunicat.
Pe de altă parte însă, potrivit postului Realitatea Tv, pasagerul ar fi avut, la un moment dat, chiar o tentativă, nereuşită, de a intra în cabina piloţilor.