16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialVALENTINE'S DAY: Peste 100 de semafoare luminează sub formă de INIMI

VALENTINE’S DAY: Peste 100 de semafoare luminează sub formă de INIMI

Inima nu este doar un îndemn la iubire, ci şi obligativitatea de a opri la culoarea roşie, spune viceprimarul. La peste 100 de semafoare din Buzău, de miercuri, obişnuita culoare roşie a fost înlocuită cu o inimă, decizia aparţinând autorităţilor, care au dorit să marcheze Ziua Îndrăgostiţilor, dar şi Dragobetele.

Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu, a declarat, corespondentului Mediafax, că peste 100 de semafoare aflate pe principalul bulevard au o inimă în loc de culoarea roşie.

”Au fost montate aceste inimi pe Bulevardul Unirii, care traversează practic municipiul. Este o inimă confecţionată din carton şi pusă între lampă şi sistemul de iluminare. Nu pune în pericol siguranţa circulaţiei. Mai mult, pe lângă îndemnul la iubire, noi atragem atenţia şoferilor să nu uite semnificaţia culorii roşii, adică să oprească”, a declarat Apostu.

Viceprimarul a spus că ideea a fost bine primită de buzoieni, care s-au declarat încântaţi.

 ”Aşa ceva a fost anul trecut la Constanţa, mi-a povestit primarul de acolo. Am zis şi noi să o punem în practică, iar oamenii sunt chiar foarte încântaţi. E o chestiune inedită pentru a marca altfel luna iubirii. E frumos, mai ales că ideea a fost bine primită”, a afirmat viceprimarul din Buzău.

Semafoarele vor lumina sub formă de inimi până în data de 8 martie.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă