16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialBND "naseste" formatiunea lui Corneliu Ciontu

BND “naseste” formatiunea lui Corneliu Ciontu

Liderii clujeni ai Blocului National Democrat (BND), partidul infiintat de Blocul National Sindical, au primit dispozitie sa ii ajute pe membrii comitetului de initiativa care vor strange semnaturi pentru infiintarea Partidului Popular al lui Corneliu Ciontu. Presedintele filialei BND, deputatul Mircia Giurgiu, a afirmat ca o alianta intre cele doua partide este posibila.
Pana atunci, cei noua deputati ai grupului Ciontu si cei cinci care reprezinta interesele BNS in Parlament, vor forma un grup parlamentar. Deja, grupul independentilor a primit sprijin logistic, adica birouri, o masina in plus, cote suplimentare de benzina si minute in plus pe telefoanele mobile ale liderilor.
Giurgiu a afirmat ca membrii grupului vor cere modificarea regulamentului Camerei Deputatilor, astfel incat zece deputati alesi pe listele aceluiasi partid sa poata forma un grup politic, aidoma partidelor politice, nu doar un grup de independenti. El a adaugat ca, de fapt, Constitutia da dreptul deputatilor sa se asocieze in grupuri politice, insa actualul regulament al Camerei inferioare a Parlamentului le ingradeste aceasta posibilitate.
In cazul in care noul grup parlamentar va fi considerat unul politic, ar avea un reprezentant in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor si ar avea dreptul sa desemneze un europarlamentar. Insa, miza cea mai importanta in perioada urmatoare va fi infiintarea Partidului Popular.
Conducerea acestei formatiuni spera sa depuna dosarul de inregistrare la Tribunalul Bucuresti pana la sfarsitul lunii iunie. La Cluj, presedintele filialei ar putea fi deputatul PRM, Petru Calian. Acesta a fost unul dintre apropiatii lui Ciontu, insa dupa ce acesta a fost exclus din partid, s-a delimitat de el.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă