16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialBrambureala impozitelor majorate de la 1 iunie

Brambureala impozitelor majorate de la 1 iunie

Miercuri seara, oficialii Guvernului habar nu aveau care impozite se aplica pentru dobanzi, tranzactiile imobiliare speculative si castigurile de pe piata de capital incepand de la 1 iunie: cele majorate, de 10%, sau cele anterioare, mult mai mici.
Sedinta de Guvern nu a reusit sa elucideze misterul; din contra, acesta a fost amplificat si mai mult. Astfel, ceea ce a rezultat in urma dezbaterilor dintre ministri a fost o noua… ordonanta de urgenta privind amanarea impozitelor majorate pana la o data neprecizata clar in timp.

Printr-un comunicat ambiguu, cu titlul “Modalitatea de calcul pentru impozitele la dobanzi, piata de capital si tranzactii imobiliare se mentine”, Biroul de presa al Guvernului indica faptul ca vechile impozite, adica impozitele mici, ar fi totusi in vigoare, gratie ordonantei de urgenta de amanare, proaspat fabricata de ministri in sedinta.
In comunicatul oficial se spunea: “Modul de calcul al impozitelor la dobanzi, piata de capital si tranzactii imobiliare va fi la fel ca pana acum, pana la intrarea in vigoare a Legii privind aprobarea Ordonantei nr. 24/2005, votata de Parlament. Acest lucru este posibil deoarece Guvernul a aborgat astazi (miercuri, 1 iunie – n.n.), printr-o ordonanta de urgenta, articolele din OUG nr. 24/2005 al caror termen de intrare in vigoare era 1 iunie 2005”. Aceste informatii erau intarite printr-un alt comunicat oficial, emis de aceasta data de Ministerul Finantelor Publice, care spunea: “Publicarea cu intarziere in Monitorul Oficial a Legii privind aprobarea modificarilor Codului Fiscal a impus abrogarea de catre Guvern a articolelor din OUG nr. 24/2005 al caror termen de intrare in vigoare este 1 iunie 2005. Astazi, 1 iunie 2005, Legea a fost transmisa de catre Camera Deputatilor spre promulgare la Presedintia Romaniei”.
Despre legea buclucasa, de aprobare a Ordonantei 24/2005, oficialii Guvernului stiau numai ca ea fusese trimisa la Presedintie pentru a fi promulgata. Ei nu cunosteau faptul ca presedintele Basescu ar fi promulgat deja actul normativ prin fax, din Japonia, facand astfel inutila adoptarea ordonantei de urgenta de amanare a noilor impozite.
Toate aceste balbaieli si defazaje la nivel inalt au paralizat, pe 1 iunie, tranzactiile imobiliare efectuate la notariate si au dat peste cap activitatea a numeroase institutii. Ramane de vazut cine va plati de pe urma bramburelii impozitelor, intrucat “au luat teapa” toti cei care au luat de bun anuntul guvernamental privind aplicarea, pentru moment, a impozitelor mici.

Noile impozite vor intra in vigoare la 4 iunie

Legea de modificare a OUG 138/2004, prin care au fost aduse modificari Codului Fiscal, intra in vigoare in data de 4 iunie, la trei zile dupa publicarea in Monitorul Oficial, potrivit prevederilor Constitutiei, desi mai multe articole stabilesc ca o serie de prevederi se aplica de la 1 iunie. In situatia in care intr-o lege este prevazut un alt termen de intrare in vigoare, anterior termenului de trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, acesta nu poate fi avut in vedere deoarece, potrivit art. 15 alin. (2) din Constitutie, legea poate dispune numai pentru viitor. Pana la 4 iunie, vor ramane valabile cotele de 1% de impozit pentru veniturile din dobanzi si castigurile obtinute din piata de capital, urmand sa fie majorate la 10% de la aceasta data.

Cele mai citite

Mesaje haioase de 1 Mai. O selecție de urări de Ziua Muncii

Ziua Muncii sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește în fiecare an în țara noastră. În această zi, mulți sunt liberi, însă sunt și persoane...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă