14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialEste oficial: vom avea rachete Patriot pe teritoriul României

Este oficial: vom avea rachete Patriot pe teritoriul României

România a primit, din partea Guvernului SUA, scrisoarea de acceptare pentru achiziția de sisteme de rachete Patriot.  Acesta este primul din cele şapte sisteme ce vor fi achiziționate, în valoare de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA.

Sistemul pentru care a fost primită scrisoarea de acceptare este estimat la 764,78 milioane de dolari fără TVA şi va fi contractat până la sfârşitul acestui an, după adoptarea de către Parlamentul României a proiectului de lege privind realizarea capabilităţii.

"Înzestrarea forţelor armate române cu sisteme moderne de rachete sol-aer cu bătaie mare, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer, cu sistemele de comandă, control, comunicaţii şi cu platformele multirol din dotarea proprie sau a altor state membre NATO constituie o necesitate esenţială, o cerinţă strategică ce trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. România va utiliza sistemele Patriot pentru a-şi întări apărarea proprie şi pentru descurajarea ameninţărilor regionale", mai transmite ministerul Apărării.

Configuraţia 3+ care va fi achiziţionată de statul român este cea mai modernă variantă existentă pe piaţă în prezent, din punct de vedere al configuraţiei hardware şi software, al echipamentelor de sol şi rachetelor, arată sursa citată.

Cele mai citite

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...

Peste 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă